Curăţă colesterolul de pe artere.
Biochimiştii au demonstrat că în ţuica de prune se găseşte, în concentraţie mare, o enzimă care are darul de a curăţa depunerile de colesterol de pe vasele coronariene (cele care duc sângele spre inimă), prevenind astfel ateroscleroza. Nici o surpriză, când te gândeşti cum contracara tata-mare pericolele din bucata de slană aruncând pe gât un păhărel de ţuică: “Să taie grăsimile, taică”!
Combate anemia.
Alte cercetări medicale susţin că în extractele distilate de prună există mai multe tipuri de substanţe care ajută sângele să se regenereze, accelerând procesul de producere a celulelor roşii. Iar datorită fierului pe care îl conţine, licoarea dătătoare de bună dispoziţie combate anemia.
Scoate răceala din corp.
Dacă faci abstracţie de mirosul ei specific (sau, şi mai bine, dacă aeriseşti camera suficient), ţuica poate servi drept soluţie pentru frecţionarea corpului, atunci când ai răcit. În definitiv, este alcool, nu? Vei transpira abundent şi vei elimina toxinele prin piele. Acelaşi efect îl obţii şi bând o ceşcuţă de ţuică fiartă, în care ai pus câteva boabe de piper. Bonus: mirosul înţepător îţi desfundă nasul. Atenţie, nu repeta acest tratament, dacă vezi că nu dă roade: mergi la doctor!
Ajută ficatul şi bila.
Pentru că se apropie sezonul rece, avem veşti bune şi pentru cei care preferă zeama de prune’ fiartă: după ce s-a mai răcit puţin, cât să nu frigă la limbă, ţuica este benefică pentru ficat. Fiindcă ea conţine o serie de vitamine (vitamina A şi vitamina C – antioxidanţi puternici, vitamina B şi vitamina D) care nu se degradează în timpul procesului termic şi care ajută la buna funcţionare a ficatului şi a bilei. Evident, această recomandare nu se adresează şi celor care au probleme hepatice provocate tocmai de consumul de alcool!
ATENŢIE!
A nu se înţelege că te poţi culca pe o ureche, lăsând toată grija sănătăţii tale pe seama păhărelelor cu tărie! Din contră, dacă exagerezi ciocnindu-le şi uiţi să mănânci cât mai sănătos, îţi şubrezeşti organismul în cea mai mare viteză. Şi încă ceva: ai grijă ce fel de ţuică bei. Numai cea naturală, curată poate fi considerată medicament şi doar băută în cantităţi moderate!
Sursa: Libertatea.Ro